Pe porticul de intrare la Paștela Vinerea Îndurerată marchează o anticameră profund spirituală care ne invită să contemplăm suferința tăcută și plină de iubire a mamei noastre, a Fecioara Maria. Această zi, celebrată în vinerea dinaintea Duminicii Floriilor, devine o ocazie de a ne apropia de inima unei mame care însoțește drumul crucii Fiului său. În multe parohii, Calea Crucii este înlocuită de Via Matrix, care contemplă suferințele Mariei.
Așa-numitul Cele șapte dureri ale Fecioarei Maria sunt o devoțiune veche de secole care invită la meditație asupra celor mai dureroase momente ale Mariei cu Iisus. Prin această meditație, credincioșii găsesc o punte de legătură între propria lor suferință și speranța creștină.
Când Maria îl prezintă pe Isus în templu, Simeon o anunță că o "sabie îi va străpunge sufletul". Această primă durere deschide inima Mariei către un viitor incert, plin de încercări, în care totul în ea este Credința și Speranța în Fiul ei, așa cum a făcut-o în primul ei mare da în Întruparea.
Învățător al carității. Amintiți-vă scena prezentării lui Isus în templu. Bătrânul Simeon "i-a spus Mariei, mama sa: "Iată, acest copil este destinat ruinei și învierii multora în Israel și să fie ținta contradicției, care va fi pentru tine o sabie care îți va străpunge propriul suflet, pentru ca gândurile ascunse în inimile multora să fie descoperite". Imensa caritate a Mariei pentru umanitate face ca afirmația lui Hristos să se adeverească în ea: "Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca un om să-și dea viața pentru prietenii săi".
În mijlocul Săptămânii Sfinte, acest pasaj ne reamintește că credința nu înseamnă întotdeauna certitudine, ci încredere în mijlocul întunericului.
Maria și Iosif trebuie să fugă în Egipt pentru a-l proteja pe copilul Iisus de amenințarea lui Irod. Această scenă ne vorbește despre durerea instabilității, a părăsirii propriului pământ și a fricii pentru viața unui copil. Fecioara Maria devine imaginea tuturor mamelor care trebuie să lase totul pentru dragoste.
După ce a plecat, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a spus: "Scoală-te, ia copilul și pe mama lui și fugi în Egipt; stai acolo până îți spun eu, căci Irod va căuta copilul și-l va nimici. El s-a sculat, a luat noaptea copilul și pe mama lui și a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod, pentru ca să se împlinească ceea ce Domnul a anunțat prin profet când a spus: "Din Egipt am chemat pe fiul meu" (Mt 2,13-15).
Maria a cooperat cu caritatea sa pentru ca credincioșii să se poată naște în Biserică, membri ai acelui Cap al cărui mamă este, de fapt, conform trupului. Ca mamă, ea învață; și, tot ca mamă, lecțiile ei nu sunt zgomotoase. Este necesar să avem în suflet o bază de rafinament, o atingere de delicatețe, pentru a înțelege ceea ce ea ne manifestă, mai mult decât cu promisiuni, cu fapte.
Timp de trei zile, Maria și Iosif îl caută pe Isus, care a rămas în templu. Angoasa pierderii și neputința în fața a ceea ce nu este înțeles sunt emoții umane pe care le-am trăit cu toții. Fecioara Maria le asumă cu credință și umilință.
Evanghelia Sfintei Liturghii ne-a amintit de scena emoționantă a lui Isus, care rămâne în Ierusalim și predă în templu. Maria și Iosif au parcurs întreaga călătorie, întrebând rude și cunoștințe. Dar când nu l-au găsit, s-au întors la Ierusalim în căutarea lui. "Maica Domnului, care și-a căutat cu nerăbdare fiul, pierdut fără vina ei, și care a trăit cea mai mare bucurie găsindu-l, ne va ajuta să ne întoarcem pe urmele noastre, să rectificăm ceea ce este necesar atunci când, din cauza ușurătății sau a păcatelor noastre, nu reușim să îl discernem pe Hristos. Vom ajunge astfel la bucuria de a-l îmbrățișa din nou, pentru a-i spune că nu-l vom mai pierde (Prietenii lui Dumnezeu, 278).
Pe Via Dolorosa, Maria îl întâlnește pe Fiul ei purtând crucea. Ea nu poate opri suferința, dar este acolo. Această scenă, atât de reprezentativă în procesiunile din Săptămâna Sfântă, ne vorbește despre valoarea prezenței, a faptului de a fi alături de cei care suferă, chiar dacă nu le putem schimba destinul.
Abia s-a ridicat Iisus din prima căzătură când o întâlnește pe Maica Domnului pe drumul pe care trece.
Cu o dragoste imensă, Maria se uită la Isus, iar Isus se uită la Mama sa; privirile lor se întâlnesc și fiecare inimă își revarsă propria durere în cealaltă. Sufletul Mariei este inundat de amărăciune, în amărăciunea lui Iisus Hristos.
O, voi, cei care treceți pe drum, priviți și vedeți dacă există vreo durere comparabilă cu durerea mea (Lam I,12).
Dar nimeni nu observă, nimeni nu observă; doar Iisus.
Se împlinește profeția lui Simeon: o sabie îți va străpunge sufletul (Lc II,35).
În singurătatea întunecată a Patimilor, Fecioara Maria îi oferă Fiului ei un balsam de tandrețe, de unire, de fidelitate; un da pentru voința divină.
Mână în mână cu Maria, voi și cu mine vrem, de asemenea, să îl consolăm pe Isus, acceptând întotdeauna și în toate voința Tatălui său, a Tatălui nostru.
Numai astfel vom gusta dulceața Crucii lui Hristos și o vom îmbrățișa cu puterea iubirii, purtând-o în triumf pe toate drumurile pământului. Stația IV Stațiile de pe cruce.
Inima Mariei se frânge când își vede Fiul murind pe cruce. Această durere rezumă cel mai mare sacrificiu, sacrificiul iubirii care nu ascunde nimic. Fecioara Maria rămâne fermă în credință. În Vinerea Îndurerată, această imagine capătă o forță deosebită, amintindu-ne că speranța creștină se naște pe cruce.
Lângă crucea lui Iisus se aflau mama sa și sora mamei sale, Maria din Clopas, și Maria Magdalena. Când Isus a văzut-o pe mama sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând lângă ea, i-a spus mamei sale: "Femeie, iată fiul tău". Apoi i-a spus ucenicului: "Iată mama ta". Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el. După aceea, când a știut Isus că toate lucrurile s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: "Mi-e sete". Și era acolo un vas plin cu oțet; și au legat un burete înmuiat în oțet de o ramură de isop și l-au pus la gura lui. După ce a luat oțetul, Isus a spus: "Totul este gata. Și plecându-și capul, și-a dat duhul (Ioan 19:25-30).
În scandalul Sacrificiului Crucii, Sfânta Maria a fost prezentă, ascultând cu tristețe Cei care treceau pe acolo blasfemiau, clătinând din cap și strigând: "Tu, care dărâmi templul lui Dumnezeu și în trei zile îl reconstruiești, mântuiește-te; dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce. Doamna noastră a ascultat cuvintele Fiului ei, împărtășindu-i durerea: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Ce putea să facă? Să se contopească cu iubirea răscumpărătoare a Fiului ei, să-i ofere Tatălui durerea imensă - ca o sabie ascuțită - care i-a străpuns inima curată.
Maria primește în brațe trupul mort al lui Iisus. Este un moment de tăcere, de doliu profund. Ea îl îmbrățișează cu aceeași dragoste cu care l-a primit la naștere. În acest gest este toată tandrețea unei mame care continuă să iubească chiar și în moarte.
Acum, aflându-ne în fața acelui moment al Calvarului, când Isus a murit deja și gloria triumfului său nu s-a manifestat încă, este un bun prilej de a ne examina dorințele noastre de viață creștină, de sfințenie; de a reacționa cu un act de credință la slăbiciunile noastre și, încredințându-ne în puterea lui Dumnezeu, de a ne hotărî să punem iubire în lucrurile din zilele noastre. Experiența păcatului ar trebui să ne conducă la durere, la o decizie mai matură și mai profundă de a fi credincioși, de a ne identifica cu adevărat cu Cristos, de a persevera, cu orice preț, în acea misiune preoțească pe care El a încredințat-o tuturor ucenicilor Săi, fără excepție, care ne îndeamnă să fim sare și lumină a lumii (Cristos trece, 96). Hristos este cel care trece, 96
În cele din urmă, Maria își însoțește Fiul la mormânt. Piatra se închide și totul pare să se fi sfârșit. Dar speranța bate în inima Mariei. Ea știe că Dumnezeu își ține promisiunile, chiar dacă acum totul este tăcere și întuneric.
După aceasta, Iosif din Arimateea, care era un ucenic al lui Isus, deși în secret, de frica evreilor, i-a cerut lui Pilat permisiunea de a lua trupul lui Isus. Pilat i-a acordat-o. Așa că s-a dus și a luat trupul lui Iisus. A venit și Nicodim, cel care se dusese noaptea la el, aducând un amestec de smirnă și aloe, cam o sută de kilograme. Au luat trupul lui Iisus și l-au legat cu pânze de in și cu mirodenii, așa cum obișnuiau iudeii să îngroape. În locul unde a fost răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou, în care încă nu fusese îngropat nimeni. Deoarece era pregătirea iudeilor și datorită apropierii mormântului, ei L-au pus pe Isus acolo (Ioan 19:38-42).
Să-L rugăm acum pe Domnul, pentru a încheia acest timp de conversație cu El, să ne dea să repetăm cu Sfântul Pavel că "noi triumfăm în virtutea Celui care ne-a iubit. De aceea sunt sigur că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterea, nici înălțimea, nici adâncimea, nici orice altă creatură nu vor putea vreodată să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru".
Să medităm la cele șapte dureri ale Fecioarei Maria nu înseamnă să insistăm asupra suferinței, ci să descoperim o modalitate de a o trăi cu sens. Maria nu este o figură îndepărtată, ci o mamă care ne cunoaște și care a experimentat suferința umană. În Săptămâna Sfântă, inima ei străpunsă devine un refugiu pentru cei care trec prin încercări.
The Vinerea Îndurerată este o ocazie specială pentru Rugăciunea Rozariului celor șapte dureri sau pur și simplu pentru a face o rugăciune din adâncul inimii. Sabia care străpunge inima Mariei poate deveni o lumină pentru propriile noastre răni.
Să trăiești Săptămâna Sfântă înseamnă să pătrunzi în misterul iubirii lui Dumnezeu. Iar Maria, cu inima ei rănită, dar plină de credință, este cel mai bun ghid. Prezența ei discretă și curajoasă la fiecare pas al patimii lui Hristos ne reamintește că durerea nu este sfârșitul, ci începutul unei transformări.
În această Vinere a Durerii, să ne punem inimile aproape de inima Mariei. Să-i ascultăm tăcerea, să învățăm din puterea ei și să lăsăm credința ei să ne inspire să trăim această Săptămână Sfântă cu un spirit nou.
Duminica Floriilor este ca porticul care precede și dispune Triduumul pascal: "acest prag al Săptămânii Sfinte, atât de aproape de momentul în care Răscumpărarea întregii umanități s-a consumat pe Calvar, mi se pare un moment deosebit de potrivit pentru mine și pentru voi să ne gândim în ce fel ne-a mântuit Isus, Domnul nostru; să contemplăm această iubire a Sa - cu adevărat inefabilă - pentru bietele creaturi, formate din lutul pământului". (Sfântul Josemaria, Prietenii lui Dumnezeu, n. 110.)
Bibliografie:
Imagini din filmul The Pasiune de Mel Gibson.
